O vacanţă de vis...Sulina 2011

  Fiecare om visează să trăiască, odată şi-odată, o vacanţă ca-n poveşti. O vacanţă plină de soare, de dragoste şi de fericire. Până nu demult nu credeam în existenţa ei, considerând-o că e doar un basm colorat, de care sufletul nostru are nevoie. Nu a trecut mult timp şi m-am convins că ea, Povestea, trăieşte. Căci, ce poate fi mai minunat decât o vacanţă petrecută la tabăra Sulina-soare, mare, plajă, toate îmbinate cu o doză de cele mai tari sentimente.

  Nu voi uita niciodată acele clipe petrecute în Delta Dunării, zilele cu soare pe malul mării, care trec foarte repede. Nu trebuie să te gândeşti prea mult, randamentul scade, puterea de concentrare este la pământ şi timpul parcă stă pe loc. Totul s-a scurs atât de repede, încât am uitat de lume, de problemele cotidiene, am uitat de timp, am uitat de dor.

  Am petrecut cele mai minunate momente alături de prieteni, alături de oamenii dragi. Împreună am întâlnit răsăritul si am petrecut apusul, împreună am cântat şi am dansat prin ploaie, împreună am simţit ritmul verii...Am avut senzaţia că zburăm, că atingem cerul, că avem aripi. Simţeam viaţa, simţeam fiece firicel de iarbă, fiece susur al apei, admiram frumuseţea naturii şi simţeam cum viaţa ne curge prin vene şi cel mai important am reuşit să prindem „pasărea albastră”-Fericirea.

  Nu voi uita răsăritul, un nou început. Atunci când pentru prima dată am venit de acasă-acasă. Atunci când alergam pe nisipul curat fără griji şi fără nevoi. Atunci când visam cu ochii deschişi. Atunci când ne-am făcut ordine în gânduri şi în suflet.

  Nu voi uita apusul, chiar dacă fiecare început are şi un sfârşit. Admiram soarele cum intră în mare. Spectacolul este superb, tăcerea este colorată de un roşu aprins iar, marea devine fosforescentă. În multe cazuri privind în celălalt bord observam şi luna, uneori prea luminată şi mult prea stridentă, de soarele care apunea trist.

  De la o vreme emoţiile şi sentimentele au devenit musafirii ce mă vizitează în trecere, atunci când în memorie îmi apare Sulina. Lumea de ieri mă răpeşte şi îmi duce gândul undeva pe malul mării, acolo unde mă răsfăţa soarele cu razele lui, acolo unde cerul îmi părea că e atât de aproape, acolo unde tăcerea cânta.

  ...Mi-a rămas doar aminirea ca o lanternă ce luminează urmele de pe nisipul fin ce se numeşte viaţă.

Amintirea ca o mare de emoţii readuse din împărăţia lui Hades.

Amintirea care te reânvie la viaţă.

Amintirea care va rămâne veşnic vie.

Vise şi Dor

Vise, vise, vise...Dor!!!
Cîndva în îndepărtata copilărie, atunci cînd acea fetiţă mai credea că nourii sunt dulci şi moi,ea visa, visa...şi asta era unic, era ca şi cum ar privi marea şi cerul  prin mica sa oglindă. Atunci visa,acum nici timp numai are de vise. Astăzi ascultă piesa lui Евгений Гришковецşi se vede pe sine cea care visa, cea care asculta vocea viitorului...

Îmi va fi dor de 2010 !!!

Îmi va fi dor de EL, de 2010... De la bun început ştiam...ştiam că va fi cel care mă va schimba, îmi va schimba cursul vieţii. A fost un an care mi-a adus de toate şi bune şi mai puţin bune. A fost cel care m-a făcut să cad, dar şi m-a învăţat să mă ridic. A fost cel care m-a învăţat să plîng de fericire, să strig şi să cînt disperarea. M-a învăţat, m-a răsfăţat, m-a sfătuit şi a fost alături de mine, în orice clipă... Mi-a dăruit ceea ce căutam de foarte mult timp, mi-a dăruit prieteni noi, mi i-a furat pe cei de o zi şi mi i-a înapoiat pe cei vechi...

Acest an mi-a adus în dar ceea ce nu mi-a adus 10 ani împreună...dragostea, prietenia şi încrederea în ziua de mîine. Mi-a dăruit speranţa şi credinţa în forţele proprii. Am crescut odată cu el, m-a făcut mai puternică şi mai matură. Acum privesc în urma mea cu zîmbet şi merg înainte cu lacrimi de fericire, fiindcă a adunat amintiri ce nu se vor uita. A fost şi va rămîne mereu cel mai reuşit an, cel mai cuminte şi totodată cel mai zbuciumat. El, mai colorat ca marea...

2010, îmi va fi dor de tine...te păstrez în suflet, şi-ţi mulţumesc pentru tot ce mi-ai dăruit. Graţie ţie m-am recompus, m-am regăsit... Sunt cea de altădată, sunt ceea ce am vrut să fiu...şi asta doar datorită ţie. 

EA...

Vorbeşte cuvinte înţelese de EA...iar vocea,vocea spune totul.

Mi-e dor de Moş Crăciun !

Iată că şi iarna a poposit pe colinele moldave, mult aşteptatele sărbători deja bat la uşă. A rămas încă foarte puţin şi 2010 ne dă din băsmăluţă, mimînd un zîmbet sarcastic. Da, încă un an ne mai spune pa, iar noi aşa şi rămînem doar cu ele, speranţele. Anul 2010 a fost unul care ne-a adus roade bogate în ale mass media, căci în doar cîteva clipe au apărut primele televiziuni de ştiri, doar într-un an au răsărit atîtea vedete, ca ciupercile după ploaie. Noi posturi de radio, noi publicaţii periodice. Ah! arta e lungă, păcat că viaţa e scurtă. Mă întreb, o Moldovă atît de mică, ca un sîmbure de măr verde pe globul pămîntesc şi atîtea televiziuni,cum de încap ele, oare ? Pentru ce atîtea bătăi de cap?

Anul a fost milostiv în ale informării, dar zgîrcit în ale înţelepciunii. 2010 nu a schimbat nimc în sufletele noastre, cursa de şoareci continuă, continuăm să trăim în două lumi paralele, ba mai mult poporul s-a divizat în buni şi răi, în zîne şi balauri. Nici în casa politicii, nici în cea a economiei fata babei nu a făcut ordine, am înţeles de ce. Avem nevoi de o Cenuşăreasă, cu siguranţă aceasta va crea o curăţenie lucie. Of! Unde-o fi ea?...

În această tristă şi apăsătoare priveleşte îmi este dor de Moş Crăciun. Vreau să vină el, să mi-o aducă pe Cenuşăreasa sau măcar pe fata moşnegului. Vreau să-l rog să ne dăruiască o viaţă mai bună, un viitor mai prosper, să transforme promisiunile deşarte ale actorilor politici în ceva adevărat,în ceea ce corespunde realităţii. Îmi doresc ca moşul să ne dăruiască bomboana fericirii şi a adevărului, ciocolata poporului mulţumit şi a deputaţilor oneşti, miniştrilor care ard pentru binele oamenilor.Îmi doresc dint toată inima mea ca Modova să numai fie ţara contrastelor nici chiar ţara minunilor, dar a credinţei, onestităţii şi demnităţii.

Peste cîteva zile păşim într-un an nou. Cu siguranţă va fi un an deosebit...iarăşi se vor face prognoze optimiste şi se va promite marea şi sarea şi iarăşi omul simplu, mai zis alegător va fi pus în capul mesei cu acelaşi cinism propriu doar clasei politice. Deaceea îl oblig pe Moş Crăciun să mai treacă şi pe la noi, pe la moldoveni, căci se pare că de ceva timp ne-a uitat, ne-a pierdut prin lumea mare.

Sărbatorile de iarnă au învăluit din totdeauna lumea într-o feerie de poveste, fermecătoare; au împlinit vise şi au dat naştere unor noi speranţe, iar Moşulică a fost mereu un personaj de nelipsit în istoria acestor sarbatori, dar se pare că şi aici mai există excepţii şi anomalii. În pofida acestora, eu nu încetez să mai cred…Cred în existenţa lui chiar dacă sunt un spiriduş trecut de copilărie, cred în el şi mai cred că Moşul cu adevărat va schimba moldovenii şi Moldova.

Nimic mai mult decît AMINTIRI

Mr. Noobody...Domnul Nimeni

Despre  filmul Mr. Noobody s-au spus vrute şi nevrute. Regizorul acestuia, belgianul Jaco Van Dormael, a muncit la el aproape nouă ani. S-au investit o grămadă de bani,sperîndu-se la o victorie, la festivalurile de la Viena şi Cannes, însă planul de acasă cu acel de la piaţă nu a coincis nici de această dată. Apropo, criticii şi-au îndeplinit misiunea din plin …criticînd filmul în modul cel mai drastic. Degeaba, se pare că nu l-au înţeles.

Aşadar,care este taina acestui film? De ce este considerat cel mai minunat film din istoria filmelor de avangardă ? Imaginaţia lui Van Dormael e de nedescris.Cu toate că, această imaginaţie nu a găsit răspunsul celor întîmplate mai devreme (cu alte cuvinte finalul filmului nu confirmă acest fapt), dar ceea ce se întîmplă sau ceea ce urmează a fi. Să luăm ca exemplu, însăşi personajul principal-Nemo Noobody ( jucat cu talent de Jared Leto în tinereţe, Toby Regbo în adolescenţă, Thomas Byrn în copilărie)născut în anul 1974 pînă în anul 2092. Ba nu, el de fapt a murit?

Pe parcursul filmului încerci împreună cu bătrînul Nemo să-ţi aminteşti întreaga viaţă. Încă de la naştere se ştia că Nemo era deosebit. Precum spunea el însăşi: Cînd îngerii dăruiau copiilor sărutul uitării, pentru ca ei să uite ceea ce a fost în cer, ei m-au omis, deaceea eu ţin minte totul.

Nemo singur şi-a ales părinţii. Evident, că nu dintr-o simplă întîmplare. Iată, el împlineşte 9 ani. Ce se întîmplă în timpul acestei vîrste? Noi alegem, (de fapt, după idee, această alegere nu are loc nici pe departe la 9 ani). Ce are Nemo? O familie destrămată şi aici el trebuie să facă alegerea-să plece cu mama sa în alt oraş sau să rămînă cu tatăl său. Ce alege, Nemo?  Anume aici începe toată confuzia. Totodată, pe tot parcursul filmului încerci împreună cu Nemo să înţelegi sensul vieţii sale. Vei pleca şi pe Marte (Da, da pe acel Marte), aaaaa şi încă în lumea clovnilor,unde nu există nici o explicaţie.

O mulţime de lucruri simple la prima vedere, dar totodată atît de complicate se ivesc în acest film,una dintre ele este întîmplarea... despre importanţa acesteia, cum într-o singură clipă,întîmplarea poate să-ţi schimbe cursul vieţii, să-ţi întoarcă viaţa cu picioarele în sus. A doua temă este alegerea. Cît de semnificativă este alegerea,două alegeri-două destine. Totul este posibil, pînă cînd nu am făcut alegerea.

Un film senzaţional, fiecare secvenţă e o mică capodoperă. Mr. Noobody este însăşi oglinda vieţii. Trebuie să-l vizionezi, cu toate că nu garantez înţelegerea deplină a acestuia, dar garantez acea dorinţă de a schimba ceva în viaţa ta.

Alegerea e după tine!