Creaţia lui Gheorghe Zamfir-o înălţare spre tot ceea ce este mai frumos şi sfînt. Dor, lacrimi, fericire şi dragoste, toate îmbinate graţios în ceea ce trebuie să păstrăm, căci e al nostru, ne reprezintă, e suflet de român.
Lacrimi, emoţii, purificare…
Sfîrşit de toamnă, soarele trufaş abia de se zărea de după nourii reci, vîntul şiret dansa un dulce tangou cu păru-mi umed de atîta frig şi tristeţe. O zi obişnuită şi totuşi atît de străină pentru mine,întrucît îmi era foarte greu să ma împrietenesc cu El- frigul. Căutam nedumerită agenda ascunsă undeva prin poşetă, pentru a mă informa la ce eveniment trebuie să fiu prezentă la sfîrşitul acestei zile de toamnă. “ 21 noiembrie,ora 18.00 Concert, Gheorghe Zamfir, Filarmonica Naţională” Vedeam notat cu litere de tipar pe prima pagină a agendei. Dintr-o clipă a fugit şi singurătatea şi tristeţea, am alungat frigul din lumea mea, eram fericită ca un copil, pentru că era anume acea zi şi urma să pec la un concert de zile mari, un concert cu Regele Naiului, Gheorghe Zamfir.
Mi-am telefonat prietena, am invitat-o să mergem împreună la concert, fără ezitare a acceptat, astfel după ce mi-am pus rochia de seară, am alergat spre suflet şi frumuseţe. Mi-am întîlnit colegii în faţa Filarmonicii Naţionale „Serghei Luncheivici”,mereu aşa precum îi ştiu veseli, frumoşi la suflet şi la chip. Chiar de la intrare am fost întîmpinaţi de Svetlana Bivol şi Marian Stîrcea-acei oameni gingaşi şi binevoitori asemeni unor flori molipsitor înfloritoare. Odată ce am păşit pe acest teritoriu am observat că foarte multă lume a venit la Gheorghe Zamfir,întreg Chişinăul aştepta acest concert. Iată-ne în sală, aşezaţi fiecare în locul său, aşteptînd cu nerăbdare acel sunet care nu va muri niciodată, acel sunet care trăieşte în sufletul fiecărui român, sunetul lui Gheorghe Zamfir. „Doamne! uite că apare în faţa noastră” îmbrăcat în negru cu faţa blîndă, ochii gingaşi ce scînteiau de dragoste şi dor,”Parcă ar fi chipul bunicului , E însăşi bunicul !”am exclamat eu atunci.
Cînd punea buza pe nai, devinea alt om, cînta cu sufletul, nu cu gura. Emoţii şi lacrimi ne-a provocat muzica lui Gheorghe Zamfir, de îndată am înţeles că acest concert va deveni o lacrimă a nesfîrşitului, regele naiului lăcrimînd după ce a cîntat „Doina”purtîndu-ne prin istoria noastră, prin istoria românilor. Concertul susţinut de Gheorghe Zamfir, acompaniat de Orchestra Iurie Borş, a devenit o repetiţie generală pentru un război frumos ce urma să fie purtat pentru victoria spiritului românesc România şi Basarabia, împreună la Milano şi Paris. După cum s-a exprimat chiar Gheorghe Zamfir: „Este o victorie a naiului românesc, este o victorie a cîntecului românesc, a tradiţiilor noastre”
La final, Gheorghe Zamfir nu a ezitat să spună: „De 20 de ani vă iubesc ca un nebun!” După această confesiune şi după un concert pe măsură, sala arhiplină a aplaudat minute în şir în picioare. Cu lacrimi în ochi,o doamnă mi-a spus: „La un moment dat, chiar spuneam acum la final...Doamne, mie îmi pare rău că am doar două mîini, pentru că, să fi a vut zece, cu zece odată aş fi aplaudat”
Toţi am înţeles că suntem definiţi prin Gheorghe Zamfir, concertul său a fiind un prilej de regenerare, o altă respiraţie, întreg publicul s-a simţit conectat la tot ceea ce se întîmpla pe scenă. Regele naiului a provocat acea emoţie a purificării, recitalul său, putînd fiind comparat cu o călatorie. Fiecare concert de-al său e ca un miracol, în care el se presupune ca Demiurgul. Şi de această dată Gheorghe Zamfir ajutat de naiul său a redat acel sentiment al eternităţii. Cu sufletul copleşit de emoţii şi sentimente am revenit acasă, din nou îndrăgostiţi de muzica naiului.
21 noiembrie, zi pe care o voi păstra în memorie pentru totdeauna. Lacrimi, emoţii, purificare…
