O vacanţă de vis...Sulina 2011

  Fiecare om visează să trăiască, odată şi-odată, o vacanţă ca-n poveşti. O vacanţă plină de soare, de dragoste şi de fericire. Până nu demult nu credeam în existenţa ei, considerând-o că e doar un basm colorat, de care sufletul nostru are nevoie. Nu a trecut mult timp şi m-am convins că ea, Povestea, trăieşte. Căci, ce poate fi mai minunat decât o vacanţă petrecută la tabăra Sulina-soare, mare, plajă, toate îmbinate cu o doză de cele mai tari sentimente.

  Nu voi uita niciodată acele clipe petrecute în Delta Dunării, zilele cu soare pe malul mării, care trec foarte repede. Nu trebuie să te gândeşti prea mult, randamentul scade, puterea de concentrare este la pământ şi timpul parcă stă pe loc. Totul s-a scurs atât de repede, încât am uitat de lume, de problemele cotidiene, am uitat de timp, am uitat de dor.

  Am petrecut cele mai minunate momente alături de prieteni, alături de oamenii dragi. Împreună am întâlnit răsăritul si am petrecut apusul, împreună am cântat şi am dansat prin ploaie, împreună am simţit ritmul verii...Am avut senzaţia că zburăm, că atingem cerul, că avem aripi. Simţeam viaţa, simţeam fiece firicel de iarbă, fiece susur al apei, admiram frumuseţea naturii şi simţeam cum viaţa ne curge prin vene şi cel mai important am reuşit să prindem „pasărea albastră”-Fericirea.

  Nu voi uita răsăritul, un nou început. Atunci când pentru prima dată am venit de acasă-acasă. Atunci când alergam pe nisipul curat fără griji şi fără nevoi. Atunci când visam cu ochii deschişi. Atunci când ne-am făcut ordine în gânduri şi în suflet.

  Nu voi uita apusul, chiar dacă fiecare început are şi un sfârşit. Admiram soarele cum intră în mare. Spectacolul este superb, tăcerea este colorată de un roşu aprins iar, marea devine fosforescentă. În multe cazuri privind în celălalt bord observam şi luna, uneori prea luminată şi mult prea stridentă, de soarele care apunea trist.

  De la o vreme emoţiile şi sentimentele au devenit musafirii ce mă vizitează în trecere, atunci când în memorie îmi apare Sulina. Lumea de ieri mă răpeşte şi îmi duce gândul undeva pe malul mării, acolo unde mă răsfăţa soarele cu razele lui, acolo unde cerul îmi părea că e atât de aproape, acolo unde tăcerea cânta.

  ...Mi-a rămas doar aminirea ca o lanternă ce luminează urmele de pe nisipul fin ce se numeşte viaţă.

Amintirea ca o mare de emoţii readuse din împărăţia lui Hades.

Amintirea care te reânvie la viaţă.

Amintirea care va rămâne veşnic vie.

Vise şi Dor

Vise, vise, vise...Dor!!!
Cîndva în îndepărtata copilărie, atunci cînd acea fetiţă mai credea că nourii sunt dulci şi moi,ea visa, visa...şi asta era unic, era ca şi cum ar privi marea şi cerul  prin mica sa oglindă. Atunci visa,acum nici timp numai are de vise. Astăzi ascultă piesa lui Евгений Гришковецşi se vede pe sine cea care visa, cea care asculta vocea viitorului...