Îmi va fi dor de EL, de 2010... De la bun început ştiam...ştiam că va fi cel care mă va schimba, îmi va schimba cursul vieţii. A fost un an care mi-a adus de toate şi bune şi mai puţin bune. A fost cel care m-a făcut să cad, dar şi m-a învăţat să mă ridic. A fost cel care m-a învăţat să plîng de fericire, să strig şi să cînt disperarea. M-a învăţat, m-a răsfăţat, m-a sfătuit şi a fost alături de mine, în orice clipă... Mi-a dăruit ceea ce căutam de foarte mult timp, mi-a dăruit prieteni noi, mi i-a furat pe cei de o zi şi mi i-a înapoiat pe cei vechi...
Acest an mi-a adus în dar ceea ce nu mi-a adus 10 ani împreună...dragostea, prietenia şi încrederea în ziua de mîine. Mi-a dăruit speranţa şi credinţa în forţele proprii. Am crescut odată cu el, m-a făcut mai puternică şi mai matură. Acum privesc în urma mea cu zîmbet şi merg înainte cu lacrimi de fericire, fiindcă a adunat amintiri ce nu se vor uita. A fost şi va rămîne mereu cel mai reuşit an, cel mai cuminte şi totodată cel mai zbuciumat. El, mai colorat ca marea...
2010, îmi va fi dor de tine...te păstrez în suflet, şi-ţi mulţumesc pentru tot ce mi-ai dăruit. Graţie ţie m-am recompus, m-am regăsit... Sunt cea de altădată, sunt ceea ce am vrut să fiu...şi asta doar datorită ţie.
Iată că şi iarna a poposit pe colinele moldave, mult aşteptatele sărbători deja bat la uşă. A rămas încă foarte puţin şi 2010 ne dă din băsmăluţă, mimînd un zîmbet sarcastic. Da, încă un an ne mai spune pa, iar noi aşa şi rămînem doar cu ele, speranţele. Anul 2010 a fost unul care ne-a adus roade bogate în ale mass media, căci în doar cîteva clipe au apărut primele televiziuni de ştiri, doar într-un an au răsărit atîtea vedete, ca ciupercile după ploaie. Noi posturi de radio, noi publicaţii periodice. Ah! arta e lungă, păcat că viaţa e scurtă. Mă întreb, o Moldovă atît de mică, ca un sîmbure de măr verde pe globul pămîntesc şi atîtea televiziuni,cum de încap ele, oare ? Pentru ce atîtea bătăi de cap?
Anul a fost milostiv în ale informării, dar zgîrcit în ale înţelepciunii. 2010 nu a schimbat nimc în sufletele noastre, cursa de şoareci continuă, continuăm să trăim în două lumi paralele, ba mai mult poporul s-a divizat în buni şi răi, în zîne şi balauri. Nici în casa politicii, nici în cea a economiei fata babei nu a făcut ordine, am înţeles de ce. Avem nevoi de o Cenuşăreasă, cu siguranţă aceasta va crea o curăţenie lucie. Of! Unde-o fi ea?...
În această tristă şi apăsătoare priveleşte îmi este dor de Moş Crăciun. Vreau să vină el, să mi-o aducă pe Cenuşăreasa sau măcar pe fata moşnegului. Vreau să-l rog să ne dăruiască o viaţă mai bună, un viitor mai prosper, să transforme promisiunile deşarte ale actorilor politici în ceva adevărat,în ceea ce corespunde realităţii. Îmi doresc ca moşul să ne dăruiască bomboana fericirii şi a adevărului, ciocolata poporului mulţumit şi a deputaţilor oneşti, miniştrilor care ard pentru binele oamenilor.Îmi doresc dint toată inima mea ca Modova să numai fie ţara contrastelor nici chiar ţara minunilor, dar a credinţei, onestităţii şi demnităţii.
Peste cîteva zile păşim într-un an nou. Cu siguranţă va fi un an deosebit...iarăşi se vor face prognoze optimiste şi se va promite marea şi sarea şi iarăşi omul simplu, mai zis alegător va fi pus în capul mesei cu acelaşi cinism propriu doar clasei politice. Deaceea îl oblig pe Moş Crăciun să mai treacă şi pe la noi, pe la moldoveni, căci se pare că de ceva timp ne-a uitat, ne-a pierdut prin lumea mare.
Sărbatorile de iarnă au învăluit din totdeauna lumea într-o feerie de poveste, fermecătoare; au împlinit vise şi au dat naştere unor noi speranţe, iar Moşulică a fost mereu un personaj de nelipsit în istoria acestor sarbatori, dar se pare că şi aici mai există excepţii şi anomalii. În pofida acestora, eu nu încetez să mai cred…Cred în existenţa lui chiar dacă sunt un spiriduş trecut de copilărie, cred în el şi mai cred că Moşul cu adevărat va schimba moldovenii şi Moldova.
Despre filmul Mr. Noobody s-au spus vrute şi nevrute. Regizorul acestuia, belgianul Jaco Van Dormael, a muncit la el aproape nouă ani. S-au investit o grămadă de bani,sperîndu-se la o victorie, la festivalurile de la Viena şi Cannes, însă planul de acasă cu acel de la piaţă nu a coincis nici de această dată. Apropo, criticii şi-au îndeplinit misiunea din plin …criticînd filmul în modul cel mai drastic. Degeaba, se pare că nu l-au înţeles.
Aşadar,care este taina acestui film? De ce este considerat cel mai minunat film din istoria filmelor de avangardă ? Imaginaţia lui Van Dormael e de nedescris.Cu toate că, această imaginaţie nu a găsit răspunsul celor întîmplate mai devreme (cu alte cuvinte finalul filmului nu confirmă acest fapt), dar ceea ce se întîmplă sau ceea ce urmează a fi. Să luăm ca exemplu, însăşi personajul principal-Nemo Noobody ( jucat cu talent de Jared Leto în tinereţe, Toby Regbo în adolescenţă, Thomas Byrn în copilărie)născut în anul 1974 pînă în anul 2092. Ba nu, el de fapt a murit?
Pe parcursul filmului încerci împreună cu bătrînul Nemo să-ţi aminteşti întreaga viaţă. Încă de la naştere se ştia că Nemo era deosebit. Precum spunea el însăşi: Cînd îngerii dăruiau copiilor sărutul uitării, pentru ca ei să uite ceea ce a fost în cer, ei m-au omis, deaceea eu ţin minte totul.
Nemo singur şi-a ales părinţii. Evident, că nu dintr-o simplă întîmplare. Iată, el împlineşte 9 ani. Ce se întîmplă în timpul acestei vîrste? Noi alegem, (de fapt, după idee, această alegere nu are loc nici pe departe la 9 ani). Ce are Nemo? O familie destrămată şi aici el trebuie să facă alegerea-să plece cu mama sa în alt oraş sau să rămînă cu tatăl său. Ce alege, Nemo? Anume aici începe toată confuzia.Totodată, pe tot parcursul filmului încerci împreună cu Nemo să înţelegi sensul vieţii sale. Vei pleca şi pe Marte (Da, da pe acel Marte), aaaaa şi încă în lumea clovnilor,unde nu există nici o explicaţie.
O mulţime de lucruri simple la prima vedere, dar totodată atît de complicate se ivesc în acest film,una dintre ele este întîmplarea... despre importanţa acesteia, cum într-o singură clipă,întîmplarea poate să-ţi schimbe cursul vieţii, să-ţi întoarcă viaţa cu picioarele în sus. A doua temă este alegerea. Cît de semnificativă este alegerea,două alegeri-două destine. Totul este posibil, pînă cînd nu am făcut alegerea.
Un film senzaţional, fiecare secvenţă e o mică capodoperă. Mr. Noobody este însăşi oglinda vieţii. Trebuie să-l vizionezi, cu toate că nu garantez înţelegerea deplină a acestuia, dar garantez acea dorinţă de a schimba ceva în viaţa ta.
S-ar putea să ai o soră care nu este născută de mama ta. De ceva timp mă gîndesc să scriu despre EA şi nu pentru că vreau să umplu foaia albă cu cerneală sau să mai adaug ceva la postări, ci pentru că nu pot să nu scriu despre EA... Vreau să dau cărţile pe faţă,iar cînd vorbesc de această persoană cuvinetele vin de la sine, de parcă ar juca un vals al sufletului. Da, scriu despre EA...Sora mea. Este fiica surorii mamei mele, adică verişoara mea, dar nu pot să-i spun verişoară, cînd am realizat că valorează mai mult decît atît.
În viaţă am avut ocazia să întîlnesc mulţi oameni minunaţi ce au jucat un rol semnificativ în formarea mea, printre ei au fost şi buni, ba chiar şi mai puţin buni,dar fiecare şi-a avut rolul său în acest scenariu. EA se înscrie printre Cei mai iubiţi dintre pămînteni jucîndu-şi rolul său de zeiţă şi în filmuleţul meu. Poartă un nume vechi, ebraic ,de graţie, favoare şi milă... Anna. Pe bune aceste cuvinte o caracterizează întocmai, căci sufletu-i inundat de bunăvoinţă şi grandoare. Este cel mai dualist caracter pe care l-am întîlnit vreodată, dar şi cel mai frumos. Este sinteza a Bine şi Adevăr, Frumuseţe şi Gratitudine. Am făcut cunoştinţă cu Anna mai îndeaproape acum trei ani în urmă...dar parcă era mai ieri, atunci cînd venisem la Chişinău, atunci cînd începusem o viaţă nouă. Anume în acea clipă, a fost cea care mi-a insuflat încrederea şi speranţa în ziua de mîine, m-a învăţat multe, căci eu naiva de mine nu aveam idee de multe lucruri pe lumea asta. Acum nu mai ştiu ce mă făceam eu fără EA în mica capitală.
Deşi în curînd va împlini 24 de ani a reuşit să realizeze multe şi asta se datorează faptului că inima îi bate în ritmul dragostei şi a credinţei. Credeam de la început că personalitatea ei e prea complexă pentru a fi înţeleasă, dar în curînd găsisem o explicaţie, ca Anna nu a fost, nu este şi nu va fi nimeni, e unică. A intrat în viaţa mea ca un iepuraş de lumină, e însăşi lumina soarelui, e acel ceva ce-mi încălzeşte sufletul, este miracolul de care am nevoie, este Înger, Soare şi Lumină. De doi ani este plecată în Elveţia, de doi ani numai împărţim aceeaşi odaie şi aceeaşi bucăţică de pîine. Este greu fără ea, numai are cine îmi da sfaturi în ale modei, numai are cine mă verifica dacă am mîncat sau nu, numai am cu cine privi un film, copleşit de zîmbete şi comentarii. E greu fără soră, e greu fără soare şi lumină. Nu aş schimba-o nici pe o sută de prietene, căci adevărul şi dreptatea e de neînlocuit. Noroc de skype, căci el acum este unica noastră salvare.
Îi mulţumesc EI pentru că este sora mea, îi mulţumesc pentru că este Înger, Soare şi Lumină. De ce? Pentru că EA este unică. Pentru că eu o iubesc deoarece EA mă iubeşte şi o respect pentru că există.
Autor:George Coşbuc Poezia de mai sus mi-a schimbat cursul vieţii şi nu pentru că sunt mamă în realitate, ci pentru că sunt mamă atunci cînd o recit. O trăiesc, o simt cu adevărat ! Cu patru ani în urmă am îndrăgit-o, am trăit-o pe scena liceului din satul natal şi din acel moment a rămas zugrăvită în sufletul meu.
Iată că a trecut şi mult aşteptata zi de 28 noiembrie,zi care după unii era catalogată drept că va fi una crucială pentru întreaga istorie a plaiului mioritic, după alţii, însă considerată a fi o zi obişnuită cu vînt şi soare comandat. Spre fericirea tuturora,s-a finisat campania electorală devenită deja, istorie. Partidele politice şi candidaţii independenţi aruncaţi de la început, unii fermi convinşi în victoria finală, alţii timizi şi îndoielnici că vor prinde un fotoliu în viitorul legislativ, în marea învolburată ce se numea electorala 2010.Lansările în campanie, unele cu surle şi trîmbiţe, altele fără mare tam-tam, ca să nu zic ascunse de ochii alegătorilor, au fost date uitării şi asta pentru că această zi crucială nu a mai hotărît nimic. Alegerile parlamentare din 28 noiembrie nu au pus punct crizei politice, cu care se confruntă Republica Moldova de o habă de vreme. Ba mai mult, forfota şi agitaţia persistă şi în continuare, unul mai dihai ca altul, acestea fiind cap de afiş.
La moment veştile sunt proaste pentru cei 60 la sută de alegători care au votat pentru Evropa, întrucît se observă din ce în ce mai mult că, Alianţa pentru Integrarea Europeană se pare că şi-a uitat rădăcinile. Democraţii au sugerat de mai multe ori că vor negocia cu pardidul comuniştilor, totodată, Vladimir Voronin într-un interviu pentru o publicaţie moscovită nu a ezitat să-l numească pe Filat, regele contrabandiştilor, pe Ghimpu pacient la spitalul de nebuni şi anume în acest context domnul Voronin a declarat mare şi tare, că unica alianţă posibilă o vede cu Partidul Democrat. Ei, în acest caz Lupuchor riscă să devină un al doilea Roşca şi acesta are şanse mari, căci Lupul blana îşi schimbă, dar năravul ba. În acelaşi timp la orizont se mai iveşte o altă anomalie, sîmbătă a sosit la Chişinău, Serghei Narîşkin, şeful administraţiei de la Kremlin care a avut o întrevedere mai întîi cu Marian Lupu, ca a doua zi să se întîlnaescă cu preşedintele interimar Mihai Ghimpu, dar şi cu liderul comunist, Vladimir Voronin. Ei,ce diagnoză să mai fie şi asta? Simplu, e o diagnoză a unei boli cronice, întrucît devine limpede presiunea Moscovei asupra anumitor cercuri influente din Chişinău.
Aşadar un scenariu cît de cît se iţeşte de după cortină, adică PLDM împreună cu PL dau din basmăluţă partidului democrat care se vrea aruncat în braţele comuniştilor, spre a dansa un cel mai frumos tangou. Curios însă, conform primei bombe informaţionale din lume detonată săptămîna trecută, WikiLeakes, în 2009,Voronin a oferit 10 milioane de dolari pentru al cumpăra pe Lupu, acum cu siguranţă în joc sunt puşi la bătaie o sumă şi mai frumuşică. Da, da devine de acum nu numai cel mai frumos, dar şi cel mai scump tangou...
Pînă la urmă, pe moldoveanul nostru nu-l interesează cine şi cu cine se va uni, cum vor împarte politicienii, milioanele, el îşi doreşte cu adevărat un viitor mai bun, o viaţă prosperă, iar ăştia care s-au înhămat cu atîtea promisiuni să fie buni şi să le respecte. Alegerile au trecut, incertitudinea persistă,iar moldoveanul din nou a rămas de-a boul, UE se pare că va rămîne doar pe hîrtie şi vom putea pune cruce drumurilor noi, pensiilor majorate şi salariilor decente, Adio! vis roz! Oricum, să nu pierdem speranţa căci, pînă la urmă cine şi cu cine se va uni, rămîne încă de văzut, dar una este clar în timpul apropiat vom afla cît de sinceri şi cît de adevăraţi au fost politicienii noştri în relaţiile cu alegătorii.
S-ar părea că tema alegerilor anticipate ar trebui să fie din nou cap de afiş, dar nu-mi se ridică şi nu-mi scrie peniţa să fac zarvă pe un subiect depăşit de bunul-simţ. Ceea ce se întîmplă la Chişinău este nici mai mult, nici mai puţin, o ruşine naţională, ucigător de dulce pentru unii- protagoniştii spectacolului demn de scamatorii rîsului-plînsului, care şi-au pus mîinile în cap şi s-au făcut de rîsul găinilor, căci numai aceată ţară deţine cele mai bune creiere din lume , iar în candela tot arde o lumină cît un sîmbure de mac . Dar, ce mai la deal- la vale azi minciuna stă cu regele la masă să lăsăm, dar aceste alegeri şi zădarnica expediţiei în căutarea unei vieţi de poveste . Usca-s-ar izvoarele toate şi marea ! că pînă la urmă tot ce se face în orăşelul de pe cinci coline se înscrie de minune în scenariul guvernării- acolo unde lumea este împărţită în „ai noştri” şi în „ai voştri”, căci numai într-o ţară a minunilor unde s-au multiplicat averile, dar s-au redus considerabil valorile, un înger tot se roagă, iar demonul tot doarme şi visează.
Azi sunt inundată de emoţii, iar gîndu-mi fuge departe, căci încă un an ne mai spune „Adios”, iar noi rămînem ca întotdeauna de căruţă. Dacă există cu adevărat optimism fără graniţe, indiferenţă emblematică şi autolimitare pînă la limită căci oricum toată albina îşi apără căscioara şi hrana lor apoi toate acestea se întruchipează de minune în Ţara Zimbrului. Nu există se pare, pe lume popor care în mileniul trei, permite să fie furat şi minţit de bună voie, nu există ţară în care să bîntuie, ba chiar să se promoveze prostia omenească.
Oare, cum a trecut pentru mîndra ţară, anul 2010?. Mi-e peste poate să v-o spun, dar anul a adus roade bogate, în schimb nu ne-a adus înţelepciunea proprie acestui popor, care de atît amar de vreme dormitează, cum a spus cîndva poetul Andrei Mureşanu „somnul cel de moarte”. Ceea ce se întîmplă azi, vrînd-nevrînd, te face să-ţi aduci aminte de un cîntec foarte popular înaintea instaurării decorului de doliu a Uniunii Sovietice, care, puţin actualizat, ar răsuna c-am astfel: „Naş adresne dom i ne uliţa, Naş adres...Evropeiskii Soiuz”.Am continuat să trăim în două lumi ca două linii paralele, una plină de veselie, copii fericiţi, tineri satisfăcuţi de guvernare, bugetari fără probleme, miniştri care ard pentru binele oamenilor şi alta- bîntuită de săracie, trădare, corupţie, alegeri anticipate, ură, copii şi bătrîni lăsaţi în voia sorţii, pedagogi săraci, şomeri fără ziua de mîine, sate pustiite... Republica Moldova este ca nimeni alta, un adevărat colţişor de rai,e ca un paradis în care cei mici au despre cei mari acest obicei de pier fără judeţ, fără vină şi fără samă,în care mulţimea trăieşte în bunăstare şi armonie, după cunoscutul principiu: „după mine, potopul !”Ar fi bine să nu ne mai prefacem că-i bine şi frumos atunci cînd sufletul doare şi inima sîngerează .
O, Doamne, ai milă de ochii rugători !căci numai vreau maţe fripte şi coate goale, vreau multă minte, căci dacă mintea ar creşte pe toate cărările ar culege-o şi măgarii, vreau linişte şi pace pentru oamenii sfinţii cei mai drepţi viteji.
Îmi doresc din toată inima ca lumea asta mică să aibă parte de un ocean de sănătate, un munte de noroc, un camion cu bani şi un sincer La Mulţi Ani !!!
Omul nostru întotdeauna a avut frică de cineva sau de ceva – de boală, de hazarduri, de comuniști, de democraţi, de ruși, de nemţi, de turci, de soacră, de soţie, de drobul de sare, de mintea prostului, de câini vagabonzi…, ba chiar de prea multă liniște și pace. Acum frica cea mare sunt… alegerile . Unii așteaptă cu sufletul la gură data de 28 noiembrie și consideră că în cazul dacă nu vor cîştiga democraţii, „îi capeţ” cu noi.
Alegerile se lasă aşteptate, deşi, personal, am luat toate măsurile pentru a redresa situaţia. Ultima mea ispravă, în acest sens,a constat în, dobîndirea cererei-minuni de a putea vota în Chişinău. Mi-am trezit primăria din localitatea natală, rudele, familia ca într-un fericit final (pentru unii) să aflu că se poate trăi şi vota şi fără cererea-care în scurt timp şi-a pierdut imunitatea de minune.
Zile încordate şi la Chişinău. Capitala Basarabiei mişună de stabilitate, campanie electorală, testări-stresări, şi pregătiri pentru iarnă. Chiar dacă în această poveste tristă lumii nu le prea este a „alegeri-sărbătoare” , trebuie de scrîşnit din dinţi, de strîns cureaua şi de amintit că noi, moldovenii dau chişca la toţi cînd este vorba de turnat vin şi de mîncat găluşte. Faptul că organismul născut mort pe nume, nu mai merită astfel de sacrificii, dar aceasta pare să nu mai conteze cînd pe cîntar este pusă cinstea şi onoarea celei mai sărace ţări din Evropa.
Zile de cumpănă şi în sînul Alianţei pentru Integrare Europeană, cu părere de rău socoteala de acasă nu întotdeauna se potriveşte cu cea de la tîrg, adică voturile cu pricina sunt aidoma cioroiului de pe gard şi năluca alegerilor parlamentare anticipate se conturează din ce în ce mai mult...
Fantoma alegerilor bîntuie peste colinele blînde ale Moldovei, lumea se vaietă, studenţii din unele instituţii se bucură, zile de coşmar şi nu ai scăpare. Perioadă frumoasă şi bogată, liniştită şi fericită doar în satele moldoveneşti. Bunăoară în unele raioane oamenii nu mai pot de haraşo, nunţi peste nunţi. Peste tot doar cîntece şi zîmbete pînă la urechi, dar vine postul, sobrietate vă rog!. Democraţii şi liberalii încă nu au dovedit să distrugă ceea ce au făcut comuniştii în cadrul proiectului Satul Moldovenesc. Sătenii nu ştiu ce să mai facă de bine - să stea acasă, pe lejeanca încălzită de gaze naturale sau să facă o plimbare pe drumurile renovate în ultimii şapte ani, să meargă la un spectacol la club sau să coboare totuşi în biblioteca amenajată în fundul beciului pentru a-şi îneca bucuria cu o carte două de tulburel. Cei mai avantajaţi azi, însă sunt pensionarii de la ţară. Spre deosebire de semenii lor din capitală, aceştia trăiesc ca în sînul lui Dumnezeu, numai că nu înţeleg acest lucru-apă cît doreşti, iar plimbatul pe uliţă este gratis. Sănătate să fie...
Dar să revenim la ale noastre, poate că această fantomă a stabilităţii s-a înradăcinat adînc în inima patriei noastre, pentru că sentimentul de frică este completat, la mulţi dintre noi, cu alte cusururi devenite proverbiale. De altfel, făţărnicia şi demagogia, cinismul şi iresponsabilitatea soră cu ipocrizia nu sunt proprii numai clasei politice, dar şi simplilor cetăţeni, potenţialilor alegători. Cu părere de rău, acest flagel ne macină din interior şi nu ne permite să intrăm şi noi în cohorta popoarelor care nu sunt deficitare la capitolul onoare şi demnitate. Preferăm să scîncim şi să căutăm cauze şi ţapi ispăşitori în toate problemele şi nu prea ne aplecăm urechea la propria lume interioară, care poate, în multe situaţii, să ne scoată la liman. Prea ne-am închis în sine asemenea unui melc care nu mai iesă din căsucioara sa, suntem prea indiferenţi, am devenit mai răutăcioşi nu numai faţă de aproapele nostru, dar faţă de sine însuşi. Minciuna şi perfidia c-am a pus stăpînire pe sufletele noastre. Şi pe urmă ne mai supărăm că acei care seamănă vânt culeg furtună… Să lăsăm toate aceste năluci de o parte şi să fim mai responsabili faţă de viitorul nostru şi al copiilor noştri, căci o viaţă avem şi Măria Sa, trebuie trăită onest şi demn.
Ce este cultura? Există mai multe explicaţii-definiţii ce-i aparţin acestei zeiţe, căci pînă la urmă cultura nu e un talent, e o dobîndire, curiozitatea spiritului în setea de a învăţa şi de a înţelege, şi aici apare “întrebarea întrebătoare”, oare moldoveanul nostru are cultură?, or în capul mesei stă cocoţată, incultura?
Mari bătăi de cap mi-a făcut această cultură-incultură, dar pînă la urmă „alea iacta est-zarurile au fost aruncate”. În ţara minunilor gusturile şi culorile nu se discută. La noi cultura nu e o zeiţă-victorie ci mai mult seamănă cu o babă care de ceva timp tot se chinuieşte să întinerească. Oare unde- o fi elixirul tinereţii pe care ni l-a prognozat Nostradamus?
Nu trebuie să ne fie ruşine să recunoaştem că unii moldoveni nu au nici un fel de cultură, basarabenii au unele clişee, dar pînă la urmă ce popor nu le are? De multe ori, chiar şi străinii, în unele momente comparaţi cu moldovenii, pot fi calificaţi drept inculţi, dar nu la aceasta vroiam să ajung. Se întîmplă ceva grav în societate . Guvernul cel bun şi primarul cel rău au avut şi alte priorităţi decît cartea, cultura în general. Nu întîmplător cele mai mici bugete se alocă la cultură, iar în fruntea Ministerului Culturii (paradox) sunt numiţi oameni fără cultură care luptă împotriva culturii, căci vulturul nu prinde muşti. Bunăoară, ce se face cu Teatrul Naţional, unde s-a mai văzut, unde s-a mai auzit ca într-un teatru fie el naţional, municipal sau raional să existe casino-o lume în desfrîu. Dacă e să vorbim de centrele de cultură din Moldova, atunci ar fi de adăugat că şuieră vîntul, iar actorii plîng de frig şi singurătate. Ieri au fost credinţă simplă-însă sinceră, adîncă, azi crezu-n tine e doar o stîncă.
Astăzi chipul romantic al unei tinere cu o carte în mînă nu mai este la modă, căci imediat s-ar auzi glasuri străine: „Of, şi botanika asta!”. Cartea rămîne a fi un atribut al retardaţilor, celor care nu au noroc în viaţa asta. Trăim într-o lume grăbită, într-o lume uiatată, care s-a pierdut pe sine însăşi, care şi-a pierdut sufletul, depozitîndu-şi cultura undeva în spaţiul întunericului. Am uitat de valori, prea mult am cultivat mituri false ce numai pun preţ pe demnitate şi curaj.
Ce face acum moldoveanul nostru? Frecventează barururi-Bar-dac-uri , discoteci şi restaurante, căci cluburile de noapte sunt azi la putere, după cum suţin unii:”Ne trăim viaţa, ne distrăm”. Capitala a devenit oraşul buticurilor şi chioşcurilor de ţigări. Iar în această istorioară nu prea are valoare vorba scriitorului:”Un cap înţelept se află deseori pe umerii unui tînăr”. Păcat că unii dintre noi am acceptat această cursă de şoareci şi luptăm cu morile de vînt.
Continuăm să trăim în două lumi paralele: una plină de veselie, oameni culţi, tineri botanici, teatre fericite, cluburi şi biblioteci onorate cîndva de Caravana Culturii şi alta: bîntuită de sărăcie-lucie, trădare, calomnie, artişti lăsaţi în voia sorţii, pedagogi săraci şi medici atraşi în mreaja scandalurilor, alcoolici şi cerşetori, oameni fără ziua de mîine... Republica Moldova este, ca nimeni alta, ţara contrastelor, un adevărat colţişor de rai, în care cetăţenii trăiesc după principiul după mine potopul.
Ce mai la deal la vale, să dăm cărţile pe faţă, astăzi o piesă de teatru, o simplă carte, demult numai reprezintă acel vis roz, e doar o tristă şi apăsătoare priveleşte. Să fim, însă vigilenţi, lăsînd cutia pandorei-televizorul în favoarea a cîtorva pagini de carte, să uităm pe o clipă de Bar-Dac, făcînd ordine în suflet şi la noi acasă. Să nu ne mai prefacem că-i bine şi frumos atunci cîn sufletul doare şi inima sîngerează, şi de ce nu?, să nu permitem cuiva să ne asemene cu animalul care a dat nume anului 2010. Barba nu te face filosof, astfel destramă odată şi odată acest pavilion al canceroşilor, chiar dacă calea spre sacre coeure e lungă...
