Uneori simt cum ceva din lumea de ieri mă răpeşte. Simt cum o mînă din trecut îmi ia gîndul şi-l duce undeva departe. Îmi e de ajuns să ascult o piesă mai veche şi sunt copleşită de amintiri. E o amintire, mai simplu nu poate fi. Oricum sunt şi voi rămîne prizoniera trecutului, chiar dacă trăiesc cu prezentul şi îmi visez viitorul.
Amintirea...cum sună de nostalgic!
Amintirea...cum sună de trist şi frumos! E ca o lanternă ce-mi luminează urmele de pe pereţii tunelului ce se numeşte viaţă. E un zeu ce-mi readuce în viaţă din împărăţia lui Hades zile demult uitate. Ea, doare, însufleţeşte...Dar fără gustul ei dulce-amărui nu aş mai fi ceea ce sunt azi.
Комментариев нет:
Отправить комментарий